26.09.2026
Sunt oameni despre care, în domeniul lor, toată lumea știe cine sunt. Și sunt oameni care, pe deasupra, îți răspund la e-mailuri, îți citesc manuscrisele, te recomandă fără să le-o ceri și te întreabă, după zece ani, ce mai face doctorandul acela despre care le-ai povestit o singură dată. A doua categorie e mult mai mică decât prima. Kurt Geisinger face parte din amândouă.
Vineri, 25 septembrie 2026, Buros Center for Testing de la University of Nebraska–Lincoln a organizat „Measurement with Meaning”, un simpozion onorific dedicat retragerii lui Kurt, după douăzeci de ani în fruntea centrului. Am avut onoarea să fiu unul dintre vorbitori. Scriu „onoarea” și nu e o formulă de politețe: m-am uitat pe program, am văzut ce nume mai figurau acolo și am avut acel moment, cunoscut oricărui cercetător, în care te întrebi dacă nu cumva organizatorii au încurcat două nume asemănătoare. (Nu le-au încurcat. Am verificat, discret.)
Cine e Kurt Geisinger
Kurt și-a intitulat propria prezentare, cea care a încheiat ziua, „Testing the Limits: A Bit of Educational and Psychological Testing and My Own History”. A fost, cum era de așteptat, o lecție de modestie construită pe un CV care nu are nimic modest în el. Iată câteva lucruri pe care le-am notat de pe slide-uri, cu creionul, ca un student conștiincios.
Un început neliniștit. A încercat, pe rând, matematica, fizica, germana și psihologia. I s-a oferit o bursă la fizică sau matematică. A ales Davidson College, unde a absolvit cu dublă specializare: germană (cu Honors) și psihologie, cu un an de studii în Germania. Profesorul lui principal de acolo, John Kelton, fusese student al lui Thurstone. Masteratul l-a făcut la University of Georgia, într-un program care se numea, splendid, Measurement and Human Differences - un nume pe care orice facultate de psihologie de azi l-ar putea adopta fără nicio jenă. Doctoratul, la Pennsylvania State University. Mi-a plăcut mult asta: omul care avea să conducă cea mai respectată instituție de evaluare independentă a testelor din lume nu a pornit ca psihometrician. A pornit ca un om curios, care nu știa încă ce vrea. Ceea ce, pentru toți cei care au trecut printr-o licență în care au schimbat specializarea de două ori, e o formă de absolvire retroactivă.
ETS și cei doi mentori. A urmat un internship la Educational Testing Service, apoi un post de Research Associate - „o experiență de pe vârful muntelui”, cum o descrie el însuși. Acolo a lucrat cu Warren Willingham, pe care îl numește primul lui mentor. Apoi cincisprezece ani la Fordham University, unde a fost angajat, literalmente, ca înlocuitor al Annei Anastasi (Da, chiar ea!). Anastasi a devenit al doilea lui mentor. Au lucrat împreună toți cei cincisprezece ani, iar la un moment dat au semnat chiar contractul pentru noua ediție a Psychological Testing - manualul cu care au crescut generații întregi de psihologi, inclusiv cea din care fac eu parte. Kurt a trebuit să se retragă din proiect când a fost numit decan.
Mai zăboviți o clipă asupra acestei informații. Există un univers paralel în care manualul Anastasi are și numele Geisinger pe copertă, și în care Kurt a rămas, poate, doar autor. În universul nostru a ales administrația universitară, și bine a făcut, pentru că altfel nu ar fi existat restul poveștii.
Administratorul. La Fordham a urcat de la asistent la profesor și a fost șase ani șef de departament. Apoi decan al Facultății de Arte și Științe la SUNY-Oswego, apoi vicepreședinte academic la Le Moyne College și la University of St. Thomas din Houston (American Psychological Association, 2014). Iată câteva lucruri pe care le-am notat de pe slide, despre toată această perioadă: relații personale minunate, situații bugetare dificile. Oricine a condus vreodată o universitate, facultate sau departament înțelege exact ce e comprimat în jumătatea a doua a propoziției.
Buros. În 2006, acum 20 de ani, a venit la Lincoln, în Nebraska, ca director al Buros Center for Testing și W. C. Meierhenry Distinguished University Professor. Și-a propus să crească vizibilitatea centrului și să-l facă mai internațional, a adăugat programul de Assessment Literacy și seria Pruebas Publicadas en Español, a coeditat Mental Measurements Yearbook și Tests in Print, a editat revista Applied Measurement in Education - iar pe lângă toate acestea, a predat, a condus doctorate și a coordonat proiecte de consultanță (University of Nebraska–Lincoln, 2026). Pe slide, toată această listă se termină cu o săgeată și cu cuvântul „full-time”. Ca unul care editează la rândul lui o revistă, pot confirma că e un eufemism.
În paralel, a fost președinte al International Test Commission, a făcut parte din Board of Directors al APA și a condus Joint Committee on Testing Practices, pe lângă alte câteva zeci de comisii, grupuri de lucru și consilii (APA Division 5, 2019; Buros Center for Testing, 2017). Interesele lui declarate: teoria validității, testarea pentru admitere, utilizarea corectă a testelor, testarea persoanelor cu dizabilități, testarea minorităților lingvistice și adaptarea testelor dintr-o limbă și cultură în alta. Adică, dacă stau să mă gândesc, aproape tot ce contează cu adevărat în meseria asta atunci când ieși din laborator și dai de oameni.
Partea pe care nu o scrie în CV
Slide-ul pe care l-am fotografiat de două ori se numea „Looking Back: My Successes”. Pe primul loc: doctoranzii lui. Pe al doilea: câțiva dintre studenții de licență de la Fordham. Abia după aceea vin funcțiile.
Și apoi, la final, o listă de cazuri în care a fost implicat și care „au schimbat unele aspecte ale lumii, mai ales ale lumii testării”: femeile ofițer de poliție, sfârșitul practicii de flagging a scorurilor, acomodările obligatorii pentru persoanele cu dizabilități, schimbarea examenului de certificare pentru psihiatri în SUA, modul de ajustare a pragurilor de promovabilitate la examenele din serviciul public, examene de promovare mai echitabile.
Paranteză pentru cititorul care nu e din domeniu: flagging însemna că, atunci când un candidat cu dizabilități susținea un test standardizat cu acomodări (timp suplimentar, de pildă), scorul lui era marcat ca atare în raportul trimis universităților. Adică scorul purta, practic, o etichetă cu diagnosticul. Kurt a fost unul dintre oamenii prin munca cărora practica aceasta a dispărut. În concluziile lui a revenit asupra acestui caz și a spus ceva ce aș vrea să rețină toți doctoranzii mei: nimic nu are mai mult sens decât să schimbi lumea în bine, chiar și o bucată minusculă din ea.
Asta e, cred, definiția practică a sintagmei „measurement with meaning”. Nu e un slogan despre metode. E o afirmație despre consecințe.
Buros, sau „Consumer Reports"-ul testelor
Pentru cititorii din România, iată câteva cuvinte despre instituția pe care Kurt a condus-o, pentru că este una dintre acele instituții fără de care domeniul ar arăta altfel, dar despre care se vorbește prea puțin în afara lui.
În 1938, Oscar Krisen Buros a publicat primul Mental Measurements Yearbook. Ideea era simplă și, pentru epocă, aproape subversivă: testele comerciale proliferau deși multe erau foarte slabe, editurile făceau afirmații pe care nu le susținea nimic, iar utilizatorii nu aveau de unde să afle dacă un instrument e bun sau nu. Buros a creat un forum în care specialiști independenți publicau recenzii critice, deschise, ale testelor aflate pe piață - în interesul practicienilor și al publicului, nu al editurilor (Buros Center for Testing, n.d.). A făcut asta, la început, din subsolul unei case închiriate, cu fonduri minime, și a continuat timp de peste patruzeci de ani. După moartea lui, în 1978, soția sa, Luella Buros, a dus mai departe proiectul, iar arhiva și institutul s-au mutat la University of Nebraska-Lincoln (Buros Center for Testing, n.d.).
De atunci, Mental Measurements Yearbook a ajuns la a 22-a ediție. (Da, se numește „Yearbook" chiar dacă apare cam o dată la trei ani. E cea mai onestă abatere de la titlu din întreaga istorie a publicisticii științifice: măcar recunoaște în subtext că o recenzie bună cere timp.) Alături de el, Tests in Print indexează testele disponibile comercial, iar Pruebas Publicadas en Español face același lucru pentru testele în limba spaniolă. În lumea anglo-saxonă, formula consacrată e că Buros este Consumer Reports-ul industriei de testare.
Principiul lui Buros - un test nu e bun pentru că așa spune cel care îl vinde; e bun pentru că a trecut printr-o evaluare independentă, publică, făcută de cineva care nu are niciun interes să-l laude - e un principiu pe care, la noi în România, abia începem să-l luăm în serios. Avem teste folosite în selecție, în clinică, în școală și în instanță despre care nu există nicio recenzie independentă, nicăieri. Nu pentru că ar fi neapărat slabe, ci pentru că nimeni nu a construit instituția care să se uite la ele. Europa are între timp un model de recenzie a testelor, al EFPA, care datorează enorm tradiției deschise de Buros. Noi avem, deocamdată, încrederea în etichetă, sau în avizul de la CPR (care e un aviz, nu o recenzie).
Simpozionul
Ziua a fost organizată în trei secțiuni, fiecare corespunzând unuia dintre marile teritorii în care Kurt a lucrat.
Admiterea. După cuvântul de bun venit rostit de Neeta Kantamneni și Susan Swearer (UNL) și introducerea făcută deTim Moses (Buros), Krista Mattern (National Board of Medical Examiners) a vorbit despre validitate și echitate în admiterea la facultate - lecții învățate și provocări nerezolvate. Rebecca Zwick (University of California, Santa Barbara), unul dintre numele fără de care nu se poate scrie nimic serios despre testele de admitere, a vorbit despre ce înseamnă „merit” în admiterea de azi. Discuția a fost moderată de HyeSun Lee (California State University Channel Islands).
Validitate și echitate. Janet Carlson, directoare asociată la Buros și coeditoare, alături de Kurt, a mai multor volume Mental Measurements Yearbook, a deschis secțiunea. Stephen Sireci (University of Massachusetts Amherst) a ținut o prezentare intitulată „Tales of Dr. Gunslinger: The Psychometric Time Traveler” - jocul de cuvinte cu numele lui Geisinger fiind, cred, singura dată în istorie când cineva a comparat un specialist în teoria validității cu un pistolar din Vestul Sălbatic, și a avut dreptate. Kadriye Ercikan (ETS și University of British Columbia) a vorbit despre validitate și echitate în contexte multilingve și multiculturale, iar Jordan Wheeler (Pearson) a moderat discuția.
Licențiere, certificare și angajare. Secțiunea de după-amiază, deschisă de Nancy Anderson (Buros), a fost cea în care am vorbit și eu, sub titlul „Test Review Traditions in a Connected World”. Am încercat să spun, în douăzeci de minute, ceva ce Kurt spune de ani de zile: că tradiția recenziei independente a testelor, născută la Buros, nu mai e de mult o chestiune americană. Testele circulă, sunt traduse, adaptate și vândute peste granițe mai repede decât circulă recenziile despre ele - iar asta ridică o întrebare incomodă despre cine are, de fapt, responsabilitatea de a spune că un test adaptat într-o altă limbă funcționează. După mine, Jerome Clauser (American Board of Internal Medicine) a vorbit despre alinierea evaluării la practica profesională reală, iar Fred Oswald despre măsurarea cu sens în mediul organizațional. Discuția a fost moderată de Weldon Smith (California State University Channel Islands).
Ziua s-a încheiat cu prezentarea lui Kurt. Înainte ca el să urce pe scenă, au vorbit Jessica Jonson, directoarea interimară a centrului, și Matt Fritz. A urmat cuvântul decanului interimar Michael Merten și o recepție de o oră și jumătate - timp în care am aflat, apropo, mai multe despre istoria psihometriei decât din majoritatea manualelor pe care le-am citit.
Ce a spus Kurt la final
Ultimul slide s-a numit, modest, „A Few Concluding Remarks”. Îl redau aici pe scurt, pentru că merită reținut:
- Pentru doctoranzi: profitați de fiecare ocazie să învățați. Fiți inventivi.
- Fiți experți în ceva, dar aveți și orizont. (Aici a făcut trimitere la interviul pe care l-a dat despre Cyril Burt, un personaj care, în istoria domeniului nostru, e o lecție despre ce se întâmplă când lipsește ori expertiza, ori orizontul, ori poate ambele.)
- Asumați-vă riscuri: candidați la internshipuri, acceptați să fiți experți (în instanțe și nu numai), scrieți cu o doză de provocare.
- Toți avem nevoie să cunoaștem istoria a ceea ce facem; ea influențează și prezentul, și viitorul.
- Lumea se micșorează. Da, e o platitudine. Dar testarea e prea des privită ca o chestiune națională, și nu este.
Ultima frază a ajuns deja pe o foaie lipită deasupra biroului meu. E, de fapt, un întreg program de cercetare comprimat într-un rând. Iar faptul că a spus-o omul care a condus timp de două decenii o instituție americană prin excelență, îi conferă o greutate pe care nu ar avea-o în gura altcuiva.
Una peste alta…
Am cunoscut mulți oameni importanți în meseria asta. Puțini au reușit să fie importanți fără să devină greu de suportat. Kurt e unul dintre ei. E genul de om care, după ce a lucrat cu Anastasi, a condus facultăți, a schimbat reguli care afectau milioane de candidați și a ținut în viață un proiect început în 1938 într-un subsol, își pune doctoranzii pe primul loc pe slide-ul cu „succese”. Și care, la un simpozion organizat în onoarea lui, își petrece o bună parte din timp mulțumindu-le celorlalți.
Pentru mine, a fost coleg, prieten, mentor și colaborator. Am învățat de la el că rigoarea și generozitatea nu sunt în competiție. Că poți fi exigent cu testele și blând cu oamenii. Și că o carieră în măsurare are sens doar dacă, la final, ceva din lume funcționează puțin mai corect decât înainte.
Kurt spune despre el însuși, în prezentarea sa, că e foarte interesat de istoria măsurării, „dar nu sunt istoric”. Aș nuanța, cu tot respectul: nu e istoric, dar a făcut o bună parte din istoria acestui domeniu.
Mulțumesc, Kurt, pentru ce ai făcut pentru mine și pentru ce ai făcut pentru domeniul nostru științific. Și îți doresc o retragere frumoasă - deși, cunoscându-te, pun pariu că ediția a 23-a a Mental Measurements Yearbook va avea cel puțin o recenzie scrisă de tine.
Referințe
American Psychological Association. (2014, May). Kurt F. Geisinger, PhD [Candidate statement]. Monitor on Psychology, 45(5). https://www.apa.org/monitor/2014/05/candidates-geisinger
APA Division 5. (2019, April). Meet a Div. 5 member: Kurt Geisinger, PhD. The Score. https://www.apadivisions.org/division-5/publications/score/2019/04/meet-kurt-geisinger
Buros, O. K. (Ed.). (1938). The nineteen thirty-eight mental measurements yearbook. Rutgers University Press.
Buros Center for Testing. (n.d.). History of the Buros Center for Testing. https://buros.org/history/
Buros Center for Testing. (2017). Kurt F. Geisinger, PhD: An historical overview of fairness in testing [Presenter biography]. http://ulearn.unl.edu/a/8/72
Carlson, J. F., Geisinger, K. F., Jonson, J. L., & Anderson, N. A. (Eds.). (n.d.). The twenty-second mental measurements yearbook. Buros Center for Testing.
University of Nebraska–Lincoln. (2026). Geisinger retirement reception and honorary symposium is Sept. 25. Nebraska Today. https://news.unl.edu/article/geisinger-retirement-reception-and-honorary-symposium-is-sept-25
Măsurare cu sens