Nebunia și delirul prin care România trece – în aceste zile cu paroxism, dar aș putea spune că trece de vreo jumătate de an sau nouă luni, deja – nu este unică, în lumea internațională actuală. Oameni mai înțelepți ca mine au speculat privind motivele pentru care lumea a ajuns acolo, nu vreau să comentez acum și aici aceste motive. Poate că asta va fi o sarcină pentru istorici, să disece greșelile trecutului și felul în care ele au creat prezentul.

Cu pălăria de psiholog pe cap aș discuta mai degrabă motivul pentru care alegătorii – atunci când caută lideri care promit claritate, forță și viziune – se predau de regulă în brațele unor indivizi caracterizați de trăsături de personalitate pe care psihologia le consideră disfuncționale: narcisism, machiavelism și psihopatie. Acest set de trăsături este cunoscut sub numele de Triada Întunecată (Dark Triad) și descrie indivizi manipulatori, egocentrici și lipsiți de empatie – ai zice că au tot ce poate fi mai rău la un lider. De ce totuși devin acești indivizi atrăgători pentru electorat și de ce devin figuri de succes în politică? Mai mult decât orice, cum pot proiecta atâta carismă și cum se ajunge ca mase largi de oameni să devină fascinate de ei?

Tema este, evident, fierbinte. România este pe marginea prăpastiei în aceste zile … și, ca să reproduc gluma aia de pe vremurile pe care le credeam apuse, sper să nu facem un pas înainte.

Triada întunecată: o scurtă definire

Așadar, hai să mergem la triada întunecată. Ce este ea?

Conceptul a fost introdus de Delroy Paulhus și Kevin Williams în 2002 și este un concept-umbrelă care adună trei trăsături de personalitate cu impact social negativ, dar care pot fi prezente și la indivizi funcționali, sau care pot fi funcționale și adaptative până la un anumit nivel de dezvoltare și în anumite contexte. Este vorba despre narcisism, machiavelism și psihopatie.

• Narcisismul implică un sentiment exagerat de autoimportanță, nevoia de admirație din partea celorlalți și vine uneori la pachet cu o lipsă de empatie.
• Machiavelismul reflectă o tendință de a manipula alți oameni pentru scopuri proprii, într-o manieră strategică și rece.
• Psihopatia se referă la impulsivitate, insensibilitate emoțională și lipsa remușcărilor.

Aceste trăsături sunt distincte și de sine stătătoare (și există dovezi psihometrice pentru această separare), dar sunt corelate între ele și vin ”la pachet” ca predictori ai unor comportamente disfuncționale, cum ar fi comportamentul non-etic, înșelarea încrederii celorlalți, sau exploatarea altor persoane.

Studiile serioase in domeniul acesta al trăsăturilor patologice de personalitate în politică au început în timpul sau imediat după al doilea război mondial – evident într-o lume liberă frapată de ușurința cu care un monstru a putut să seducă o întreagă națiune. Sub numele de ”personalitate autoritară” (authoritarian personality), Theodor Adorno, Else Frenkel-Brunswik, Nevitt Sanford și alții au început această linie de studiu care s-a dezvoltat mult până prin anii 1960, după care s-a răcit, pentru a deveni din nou de interes după anul 2000, odată cu apariția noilor lideri autoritari, inclusiv în țări cu o tradiție în democrație.

Cum îi influențează aceste trăsături pe votanți?

Știm astăzi de ce aceste trăsături, deși maladaptative în relațiile interpersonale, pot aduce succes în leadership și în mod special în cel politic. Răspunsul la întrebarea ”cum @#$% se explică asta?!!!” ține mai mult de psihologia alegătorului decât de cea a liderului: aceștia nu ar avea niciodată succesul pe care observăm că îl au, dacă nu ar avea oameni dispuși să se îndrăgostească de ei.

Percepția de competență și forță. Multiple studii arată că indivizii narcisici și psihopați proiectează o imagine de încredere în sine și siguranță, chiar și în absența competenței reale. Narcisismul în mod special este perceput pozitiv în leadershipul politic până la un anumit prag – după care este sancționat ca aroganță. Narcisismul mai aduce deseori cu sine și carismă, iar psihopatia subclinică este caracterizată de un indicator critic denumit ”farmec superficial” (superficial charm) – și evident de abilitatea de a manipula emoțiile altora.

În politică, această imagine de „lider puternic” devine și mai importantă în perioade de instabilitate. Conform teoriei lui Jeff Greenberg (Terror Management Theory), oamenii caută lideri autoritari în fața anxietății existențiale – iar liderii cu profil Dark Triad oferă iluzia de control și protecție. Acești lideri pot genera un efect de halo: oamenii atribuie trăsături pozitive generale (inteligență, competență) doar pentru că liderul este carismatic și dominant. Apoi, avem o meta-analiză de peste 100 de studii semnată de Emily Grijalva (2013), care arată că narcisismul este asociat pozitiv cu aspirația spre leadership și percepția de competență, dar nu cu eficiența reală în poziția de conducere.

Atracția unor alegători pentru dominanță. Un factor important în această ecuație ține de profilul alegătorului și aceste preferințe ale alegătorilor au fost foarte convingător studiate de Bob Altemeyer sub denumirea de ”orientare autoritară” de dreapta (right-wing authoritarianism). Această orientare caracterizează persoane cu o preferință crescută pentru ordine, tradiție și autoritate – și tipic pentru aceste persoane este că sunt atrase de lideri duri, care nu tolerează ambiguitatea. Scorurile mari la trăsături din triada întunecată prezic preferința pentru lideri autoritari și intoleranți, mai ales în rândul votanților predispuși la agresivitate și dogmatism.

Lideri întunecați în istorie și contemporaneitate

Istoria este plină de lideri cu trăsături întunecate: de la Adolf Hitler și Benito Mussolini, până la figuri contemporane precum Donald Trump sau Viktor Orbán. În cazul lui Trump, de exemplu, cercetări psihometrice indirecte (Beth Visser a publicat în 2017 un articol bun în Personality and Individual Differences – și nu e singura care l-a studiat) au indicat scoruri ridicate la toate cele trei trăsături ale triadei întunecate. Fascinația față de aceste figuri contemporane a fost alimentată atât de carisma narcisică, cât și de capacitatea de a canaliza furia alegătorilor către o narativă anti-sistem, autoritară și simbolic virilă.

Concluzie

Atracția față de liderii cu trăsături din triada întunecată este un fenomen psihologic complex, înrădăcinat în dinamici cognitive, afective și sociale. Acești lideri apar ca figuri de forță în vremuri de incertitudine, iar carisma lor e bazată pe trăsături care de regulă îi fac disfuncționali din punct de vedere moral și interpersonal.

Dar oricât de critici am fi către ei, nu ar avea succes fără alegători permeabili la exact acest tip de mesaj. Tindem să găsim scuze alegătorilor și să blamăm acești lideri. Ce spunem de obicei? Că săracii alegători au fost manipulați, că nu știu nici ei mai bine …

Eu cred că studiile arată, dimpotrivă, că efectul invers e mai puternic. De aceea eu cred că problema mai mare sunt alegătorii, care sunt predispuși să răspundă pozitiv la trăsături precum dominanța, siguranța și claritatea mesajului – mai ales când mediul social este instabil. Dincolo de patologia lor individuală, succesul acestor lideri reflectă nevoile psihologice ale anumitor colectivități și vulnerabilitățile sistemului democratic.

Ca să îl parafrazez pe George Carlin, față de care eu am un cult (chiar dacă buni prieteni îmi spun că ireverența lui față de orice formă de autoritate ”nu e deloc funny”): o țară cu oameni egoiști, frustrați, amorali și ne-educați va da naștere unei pături de lideri politici egoiști, frustrați, amorali și ne-educați.

Atâta s-a putut …

… până acum. Dar eu am speranța că suntem mai mulți cei care nu suntem egoiști, care știm să ne canalizăm frustrarea în feluri constructive, cei care ne comportăm etic și pe care educația ne ajută să luăm decizii eficiente, nu doar să justificăm decizii auto-distructive.